Direcția generală arhitectură, urbanism și relații funciare a organizat un atelier dedicat reducerii riscurilor de dezastre și creării unui viitor rezilient pentru municipiul Chișinău. Evenimentul a fost condus de Illya Azaroff, expert internațional în reziliență urbană, aflat la Chișinău cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite, prin programul „Speakers Program”.
Evenimentul a avut ca obiectiv identificarea celor mai bune practici pentru orașe sigure și sustenabile, pregătite să facă față schimbărilor climatice și riscurilor naturale. Conceptul de oraș rezilient la inundații, soluțiile pentru gestionarea apelor și modelele de adaptare la schimbările climatice au fost prezentate prin exemple din orașe din întreaga lume.
În sesiunea practică, participanții au lucrat în echipe pentru a transpune aceste principii în contextul Chișinăului. Au fost simulate scenarii aplicate și generate idei pentru dezvoltarea infrastructurii urbane, gestionarea apelor pluviale, îmbunătățirea transportului și consolidarea serviciilor de urgență.
La atelier au participat viceprimarul municipiului, Ilie Ceban, arhitectul-șef Svetlana Dogotaru, specialiști din domeniile infrastructurii, mobilității urbane, energiei, mediului, urbanismului, patrimoniului, educației și situațiilor de urgență, alături de reprezentanți ai mediului academic.
Cu expertul internațional, colaborarea va continua până pe 27 septembrie 2025, perioadă în care acesta va lucra împreună cu autoritățile locale și va oferi expertiză în procesul de elaborare a Planului Urbanistic General, a Planului Urbanistic Zonal Centru (Nucleul Istoric) și a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă.